Arhivă pentru Ianuarie, 2008

Titanic

Posted in Management Bizantin on Ianuarie 31, 2008 by casargoz

M-am imbarcat la bordul uneia din cele mai dinamice companii, numarul unu, spuneau unii.

Multe compartimente, si multa siguranta totala, incredere oarba in echipajul profesionist care avea sa ne duca spre noi frontiere, am navigat impreuna cu echipajul prin furtunile tranzitiei, am facut fata amentintarilor corsarilor concurentei si am fost loiali si cinstiti, am incercat sa ne facem treaba. Am crezut in bla, bla-urile de marketing, in satisfactia clientului.

A fost un drum lung şi greu, plin de sacrificii, cu multe ore nedormite, si lungi perioade departe de casă, de multe ori am aceptat condiţii austere pentru un viitor mai sigur.

Astăzi sunt pe punte singur, nu se mai aude decât orchestra care cânta un vals, nu e nici o barcă de salvare în jur, iar vasul a început să se încline periculos, privesc la un punct alb în zarea albastră, unica barcă de salvare cu care a plecat comandantul navei, a plecat primul, ne-a mulţumit pentru servicii şi s-a cărat. Nu mai am nimic de făcut, e linişte, vasul se scufundă lin şi liniştit, resemnat echipajul aşteaptă sfărşitul., cu toţii ştim că în viaţa reală nimeni nu vine să te salveze, sau te salvezi singur sau te îneci. Ziarele de mâine vor povesti catastrofa, un iceberg a lovit iar echipajul şi cu vasul s-a prăpădit. Aşa e presa întotdeauna, judecă superficial. Nu icebergul ne-a scufundat, increderea si aroganţa ne-au pierdut. Fără încrederea oarbă în separarea compartimentelor, în măiestria comandantului, fără încredera oarbă in structura navei, am fi fost pregătiţi, am fi avut sufciente bărci de salvare iar prudenţa ne-ar fi salvat. Întodeauna există un iceberg pentru cei prea încrezători.

Nu mai avem nimic de făcut, şi atunci echipajul stă la taclale pe teme filozofice, apa pătrunde lent în compartimente, aşa că mai avem mult timp de bârfă. Vehement unii marinari mai vechi din echipaj îmi contestă ideea cu aroganţa. „Cum ar fi să nu avem încredere, cum ar fi să nu avem credinţă. ”

„Încrederea oarbă, nu este credinţă, încrederea oarbă e nesăbuinţă!”

„Cum să conduci o navă unde cu toţii sunt suspecţi de rea voinţă!”

„Ar fi ca o democraţie, am mai văzut la fel în piraterie.”

„Mie nu-mi place democraţia de fel, e o manipulare în care nu cred nici eu şi nici el!”

„Şi cum ar arăta după tine organizaţia perfectă?”

„Mă găndeam ca totul să fie supus la vot, dar nu la votul democratic idiot, ci la un uninominal mai special, un uninominal atât de românesc cum n-a mai fost văzut pe globul pământesc!”

„Şi cum ar trebui să fie uninominalul românesc” miraţi exclamă cei din echipaj care în lipsa ofiţerilor bârfesc.

„Balcanic, vulcanic, mioritic şi potrivit oricărui mitic!”

„Scandalagiu, Mahalagiu, Ciubucgiu” deja ai mei colegi derilează la gândul terfic că întotdeauna echipajul, nava sabordează.

„Dragi colegi vin acum cu genială idee!”

„Un nou tip de vot, democratic de tot, inconstabil şi potrivit şi pentru cel mai habotnic mitic!” zise Gică Contra.

„Se va numi legea Gică Contra!”

„De azi înainte cu toţii vom vota numai contra!”

Pe loc întreg echipajul uimit se dădu pe spate! e genială de tot legea asta măi frate!

Aşteptăm cu toţii sfărşitul pe mare numită Uitare, iar nava-i lovită continuu de valuri de nepăsare.

„Să scăpăm acum pentru totdeauna, de sistemul tembel şi netot, şi de democraţia creeată de un grec idiot.”

„Am navigat democratic prin oceanul numit Neputinţă, am avut căpitani fără voinţă!”

„O nouă lege perfect românească va revoluţiona totul, va fi mană cerească!”

„Ne cheamă fraierii balcanici bizantini, dar eu vă spun vouă ca vor fi tot mai puţini!”

„Sistemul nostru este perfect, căci contra toată lumea ştie să aleagă drept!”

„O lume întragă la noi se va-nchina, generaţii întregi ne vor invidia.”

„Să spunem adio la democraţie, să privim înainte spre ce va să vie!”

„În contra cu toţii o să votăm, acum nu mai trebuie decât să organizăm!”

„Eu nu înţeleg cum va fi votul contra!”

„E simplu Mitică, iei buletinul şi în loc de pentru, votezi contra! ”

Meditativ încep să mă gândec cum arată lumea contra, în care votezi aşa cum crezi, în care sistemul corupt demontezi. Priveşti la punctul micuţ ce dispare într-o zare, o barcă micuţă pe marea Uitare lovită constant de valuri de nepăsare, nu ştii cum e lumea contra, şi ceea ce afli cu mare stupoare este că nici comandantul din barcă n-are salvare.

Anunțuri

Trafalgar de Bucureşti – Seria Atacă şi Scufundă

Posted in Frustrari Neterminate on Ianuarie 30, 2008 by casargoz

Pănă mai ieri nea Băsescu, un individ apropape necunoscut, despre care vă puteţi documenta zilnic la emisiunea „Sinteza zilei lui Băsescu”, a devenit un erou naţional. Într-o ţară în care eroii naţionali sunt rari, apariţia unui erou este un miracol. Trăiam cu ideea că flota, dispărută pe căile tranziţiei, era o colecţie de vaporaşe menită să aducă peştele oceanic pe mesele fanilor echipei rapid. O cercetare de ultimă oră însă a descoperit că flota românească, a fost o redutabilă forţă care în numai o singură bătălie, utilizând o navă comercială a scufundat 37 de vapoare capitaliste, păi eroul nazist de razboi Erich Topp a scufundat doar 35, la un tonaj estimat de un sfert de milioane de tone. Dar ce spun eu, Nelson avea 22 de corabii si spaniolii aveau 33 de vase în timpul bătăliei de la Trafalgar, dar săracul Nelson avut neşansă, nu aveau pe vremea ai mai mult de 33 de nave franţujii.

Eroul nostru national a atacat si scufundat 37 cu un singur vas, cel puţin asta înţeleg eu din ziare, Nelson Frate!

Mai tari, decat Royal Navy. O singură problemă ar mai fi, nu văd şi epilogul bătăliei de la Rouen de pe Sena. Nelson după bătălie a fost pus macerat in butoiul de coniac, in Romaănia epilogul e ambiguu,la finalul bătăliei ne întrebăm cine a băut coniacul, căpitanul sau jurnalistul care a descoperit victoria flotei româneşti.

A mai fost ucisă o casă.

Posted in Scrisori din ţara libertăţii on Ianuarie 25, 2008 by casargoz

Casa Lahovari, monument reprezentativ al arhitecturii Bucurestiului, a fost ucisa de către Ministerul Sănătăţii, probabil cu ajutorul unui arhitect care este fiul lui doctor Mengele, a fost renovata integral cu gipscarton si învelită in polistiren roz cu termopane albe.

Pareidolia – Marţienii din capul jurnaliştilor

Posted in Advertorial with tags on Ianuarie 24, 2008 by casargoz

Astăzi ziua publică o poză făcută pe Marte de robotul tip rover Spirit,  in care se induc în eroare cititorii. Cei de la ziua nu au facut o minimă cercetare în domeniu, pentru a oferi şi varianta ştiinţifică.

Poza cu pricina o găsiţi în Ziua. Poza adevărată o găsiţi la Nasa:

Marţianca din imagine ar trebui să aibă cam vreo 10 centimeri 🙂  O fi vreun fel de zână.

Dar ce credibilitate poate avea un ziarist, care crede în zâne?  Care le prezintă ca ştire?

Fenomenul poartă numele de Paredolia, similar cu jocul copiilor care gasesc semnificaţii în forme aleatoare din natură, gen norul care seamănă cu un om de zăpada.

Crăiasa Zăpezii – Povestea a Cincea.

Posted in Poveşti de groază pentru copii. with tags on Ianuarie 24, 2008 by casargoz

A Cincea Poveste. Ştrengăriţa neprihănită.

de Hans Christian Andersen
Drepturile de traducere rezervate 🙂

http://www.craiasazapezii.blogspot.com/

Mergeau prin pădurea întunecată; dar trăsura lumina ca o torţă care lucea în ochii tâlharilor, iar aceştia erau înebuniţi de gândul de vor scăpa netâlhăriţi.

„Îi aur! Îi aur!” strigau aceştiea; în timp ce fugeau prin pădure. Apoi furară caii după ce au pus la pământ vizitiul, călăreţii şi servitorii au tras-o pe Gerda afară din trăsură.

„Ce durdulie şi frumoasă e! Trebuie că a fost hrănită numai cu mieji de nucă,” zise baba lotrilor, care avea o barbă lungă şi stufoasă, şi sprâncene mari şi dese care-i atârnau peste ochi. „E la fel de dulce ca un miel grăsuţ! Ce bună o să fie!” Şi scoase un cuţit, cu o lama ascuţită strălucitoare şi înspăimântătoare.
„Ahh” ţipă baba în aceşaşi moment. Fusese muşcată de ureche chiar de fetiţa ei, pe care o căra în spate, şi era o chestie atât de sălbatică şi de neîndurat, încât chiar s-a amuzat când după asta. „Obraznicătură mică! ” spuse ea, dar momentul în care era hotărâtă să o ucidă pe Gerda trecuse.
„O să se joace cu mine,” zise copilul lotrilor.”Îmi va da manşonul de blană, şi mantoul ei drăguţ şi va dormi în patul meu!” Şi apoi o mai muşcă pe maică-sa, care începu să sară şi să se rotească pe loc de durere, iar tălharii se amuzară copios, şi ziseră:

„Io-te, dansează cu pitica!”

„Eu intru în trăsură,” zise mica ştrengăriţă neprihănită, sigură că va fi cum pofteşte, pentru că era foarte alintată şi încăpăţînată. Ea şi cu Gerda urcară, şi merseră departe conducănd peste rădăcinile copacilor căzuţi, din ce în ce mai adânc în pădure.

Micuţa ştrengăriţă neprihănită era la fel de înaltă ca Gerda, dar ceva mai puternică, tuciurie, iar ochii negri, o fă ceau să pară aproape melancolică. A îmbrăţişat-o pe Gerda, şi a spus:”N-or să te omoare câtă vreme imi place de tine. Ia spune, eşti o prinţesă, nu-i aşa?”

„Nu,” spuse micuţa Gerda, care-i povesti tot ce i se întâmplase, şi cât de mult ţinea ea la Kay.

Ştrengăriţa se uită la ea cu un aer serios, dădu uşor din cap, şi spuse,”Ei n-or să-ţi facă nimic rău, chiar dacă mă voi supăra pe tine, dar o să-ţi fac eu!”, şi apoi şterse lacrimile Gerdei, apoi îşi îndesă mâinile în manşonul elegant de blană, care era cald şi pufos.
În cele din urmă trăsura opri. Erau în curtea castelului lotrilor. O dărăpanătură de sus până jos, din spărturile din zid zburau ciori şi stârci de noapte, în timp ce Rotwailler-i uriaşi, ce păreau că pot să-nghită un om dintr-o înghiţitură, săreau prin curte, dar nu lătrau pentru că nu aveau voie. Într-o sală mare afumată şi arsă, un foc uriaş ardea pe podeaua de piatră. Nu aveau nici un coş, aşa că fumul îşi căuta calea prin spărturile din acoperiş. Într-un ceaun gigantic fierbea nişte supă, iar iepuri şi alte rozătoare erau fripţi la proţap.
„O să dormi cu mine şi cu animalele mele în seara asta,” spuse ştrengăriţa.
Mâncară şi băură câte ceva, şi apoi se duseră într-un colţ, unde erau aruncate nişte pături şi saltele. Lângă elepe nişte şipci şi bârne, stăteau aproape o sută de porumbei, toţi moţăiau, şi s-au mutat când a intrat ştrengăriţa. „Sunt toţi ai mei”, zise ea, înfăşcând unul de lângă ea, de picioare, şi scuturându-l în aşa fel încât să poată da din aripi. „Pupă-l”, ţipă micuţa, împingând porumbelul în faţa Gerdei. „Acolo stau guguştiucii”, continuă ea arătând către nişte scândurele înţepenite într-o gaură sus de tot lângă tavan;”javrele astea ar zbura imediat, dacă n-ar fi bine închise. Şi uite-l şi dragul meu moşunel Bac”; şi ea se apucă de coarnele unui ren, care avea un colier din alamă strălucitoare în jurul gâtului, şi era priponit în cameră. „Suntem obligaţi să-l legăm bine şi pe ăsta, alfel ar încerca să scape. În fiecare seară îi gâdil gâtul cu cuţitul ăsta ascuţit, se sperie aşa de uşor!” şi fetiţa scoase un cuţit lung dintr-o spărtură a zidului, şi lăsă cuţitul să alunece uşor pe gâtul renului. Săracul animal, tremura, fata râse şi apoi o trase pe Gerda în pat lângă ea.
„O să dormi toată noaptea cu cuţitul lângă tine?” spuse Gerda privind cu teamă.”Întotdeauna dorm cu cuţitul,” spuse ştrengăriţa neprihănită.”Nu poţi să ştii niciodată ce se întâmplă, dar mai povesteşte-mi despre micul Kay; şi de ce ai plecat în lumea largă, singură”

Şi Gerda povesti totul de la început: guguştucii suspinau în cuşca lor, iar ceilelalte animale adormiră. Micuţa ştrengăriţă îşi încolăci un braţ în jurul gâtului Gerdei, în mâna cealaltă ţinea cuţitul, şi se puse pe sforăit, de se auzea până în adâncul pădurii, Gerda nu putu închide un ochi, nu mai ştia dacă e vie sau a murit. Restul lotrilor stăteau în jurul focului, cântau şi beau; iar baba lotrilor se scălămbăia şi ţopăia hidos, iar pentru Gerda era traumatizant să privească. Deodată guguştiucii începură să spună : „Coo! Coo! Pe Kay l-am văzut, o bufniţă albă-i căra săniuţa, iar el în troica Crăiesei era, doar a trecut, trecând jos deasupra pădurii, şi al nostru cuib pe jos el a dat, şi din a noastră familie doar noi doi am scăpat! Coo! Coo!”

„Ce ziceţi voi acolo?” plânse Gerda. „Unde-i crăiasa, unde a plecat? Chiar ştiţi ceva, despre ea?”
„Sigur spre Laponia a plecat, acolo-i mereu zăpadă şi gheaţă. Numai întreabă-l pe domnul Ren, acela ce aicea-i prizonier.”
„Zăpadă şi gheaţă mereu! E glorioasă iarnă când aici e vară!” spuse Renul.”Poţi să sari şi să alergi prin văile largi cu zăpadă strălucitoare! Dar acolo e doar tabăra de vară a Crăiesei Zăpezii, dar palatul ei e mai departe, la polul Nord pe insula numită Spitzbergen.”
„O, Kay! Sărăcuţil de Kay!” suspină Gerda.
„Vrei să taci!?” spuse ştrengăriţa neprihănită. „Dacă nu, te fac eu să taci!”
Dimineaţa Gerda îi spuse tot ce auzise de la guguştiuci, iar ştrengăriţa o privi extrem de serios, apoi dând din cap, spuse: „Vorbe Goale! Vorbărie fără rost! Măcar ştii unde e Laponia?” îl întrebă ea pe Ren.

„Cine ar putea să ştie mai bine decât mine?” spuse animalul, şi ochii săi scânteiară. „M-am născut şi am crescut acolo, unde mă zbenguiam pe câmpiile cu zăpadă.”

„Ascultă,” spuse ştrengăriţa neprihănită către Gerda. „Toţi bărbaţii sunt plecaţi, numai maicămea e aici, şi aici o să stea. Dar, spre dimineaţă, trage ia o porţie bună de băutură, după care o ia somnul, atunci o să fac ceva special pentru tine.” Apoi sări din pat, fugi către babă, o luă tandru de gât, şi o trase de barbă spunând, „‘Neaţa, dragul meu ţap dădăcitor.”Iar mămica ei o ciupi de nas, până se făcu verde albastru, totul din dragoste pură de mamă.

Când mama ştrengăriţei termină şi ultima duşcă din sticlă, aţipi, atunci ştrengăriţa se duse la Ren, şi spuse, „Tare mi-ar mai place să te mai gâdil cu cuţitul meu ascuţit, eşti atât de drăgălaş, totuşi o să te dezleg, şi o să te ajut să pleci din nou în Laponia. Dar trebuie să-ţi foloseşti picioarele eficient, ia fetiţa şi du-o până la palatul Crăiesei Zăpezii, unde e prietenul ei de joacă. Presupun că ai înţeles tot ce a povestit până acum, pentru că a vorbit tare şi clar, şi tu ai tras cu urechea.”

Renul sări în sus de bucurie. Neprihănita ştrengăriţă o ridică pe Gerda, şi o legă bine de spatele renului, chiar îi dărui Gerdei o pernuţă brodată ca să stea comod.”Ti-am dat izmenele îmblănite, pentru că o să fie frig, dar la manşon nu renunţ e prea frumos. Dar nu vreau să răceşti, aşa că îţi dau mânuşile cu degete ale mamei, te acoperă până la coate. Aşa să le punem! Acum ai mâini la fel de urăte ca ale mamei! ”
Şi Gerda plânse de bucurie.
„Nu mai suport, să te sperii,” spuse ştrengăriţa. „Acum chiar îmi pari bine dispusă. Uite două chifle şi o bucată de slană, ca să ai pe drum.” Păinea şi carnea fură îndesate în spatele renului, apoi ştrengăriţa deschise uşa, chemă câinii, şi cu un cuţit tăie sfoara care priponea animalul, şi îi spuse, „Acum, gata cu tine, dar să ai grijă de fetiţă!”

Apoi Gerda întinse măinile, cu mânuşile uriaşe căptuşite, către ştrengăriţă, şi spuse:

„Adio!”, iar renul zburdă peste tufişuri şi mărăcini, prin pădurea întunecată, peste munţi şi peste văi, cât de repede putea, se auzeau lupii urlând,şi corbii croncănind. „Apciu! Hapciu!” se auzi pe cer, ca şi cum cineva ar fi strănutat. „Astea sunt luminile nordului,” spuse renul, „Priveşte cum lucesc!”, iar luminile pâlpâiau roşii asemeni flăcărilor. Şi mergeau din ce în ce mai repede, zi şi noapte, chiflele se terminaseră şi slana se terminaseră, dar ajunseseră în Laponia.

Moldova, Moldoveni Integrare Independenta si Suzeranitate

Posted in Frustrari Neterminate with tags , on Ianuarie 23, 2008 by casargoz

Există un ziar in republica Moldova care se cheamă Moldova Suverana. Care este un ziar de limba moldoveneasca. Diferenta între cele doua limbi, romana si modoveneasca este minora, dar profunda se refera la un cuvant in care difera o litera. Suveraniate se poate traduce in limba romana ca Suzeranitate. Este singurul cuvant care difera intre cele doua limbi, iar moldovenii si romanii par a fi vesnic despartiti de o litera intr-un cuvant. Romanii vad Moldova Suzerană Rusiei, moldovenii vad doar Moldova Suverana. Tot ce se intampla pe scena politica in relatiile moldoveno române- moldveno ruse se întâmpla datorită unei litere.

Ce e cu chestia moldoveno – române/ruse. Păi un procent substanţial din huliţii români îşi au originile pe teritoriul a ceea ce Voronin numeşte Moldova Istorică. În moldova suverană a lui Voronin statul nu doreşte o biserică autocefală, doreşte o biserică subordonată moscovei aşa cum, aşa cum se cuvine din punct de vedere istoric, si cum este încă din 1812 pe vremea imperiului ţarist. Voronin nu şi-a pus nici un moment problema unei biserici autocefale.

Într-un exerciţiu de manipulare putem citi în Modova Suzerană (folosesc forma română pentru a evita confuziile):

„Uniunea Europeana spune raspicat ca Republica Moldova, stat recunoscut de ONU, are doua posibilitati de a exista in actualul sistem international:
1. continua sa fie teatru de confruntare in lupta marilor puteri sau
2. devine punte de legatura intre Est si Vest. Pentru a deveni punte de legatura Moldova trebuie sa-si intareasca statalitatea acceptind mostenirea culturala atit slava, cit si latina. Pentru a deveni o punte functionala, totodata ea trebuie sa beneficieze de stabilitate si de o mai mare deschidere atit din partea Uniunii Europene, cit si a Federatiei Ruse.
Daca alegem singura varianta buna, a doua, atunci elitele politice, culturale si spirituale din Romania si Republica Moldova trebuie sa incheie neaparat un Pact de neagresiune. „

Eu ca necunoscător al limbii moldoveneşti, deşi toţi străbunii, s-au numit modoveni, traduc în româneşte astfel:

Pentru a întări moştenirea slavă fără a uita de cea latină prea mult, elitele politice culturale şi spirituale trebuie să fie cuminţi, în timp ce elitele culturale şi spirituale ruseşti îşi vor desăvârşi opera.

Voronin nu minte niciodată, doar îşi bate joc de cetăţeni, pentru el integrarea Europeana este un proces de durată, o acadea pentru electorat:

„Nu trebuie să ne grăbim. Să începem cu faptul că pe noi ne aşteaptă înainte o muncă enormă în cadrul actualului plan de acţiuni. Avem încă de îndeplinit numeroase sarcini. Noi trebuie să muncim destul de mult, pentru ca faţă de Republica Moldova să nu apară nici un fel de, să spunem aşa, pretenţii. Trebuie să acţionăm astfel, încît parametri importanţi ai reformării noastre, cum ar fi consolidarea democraţiei şi drepturilor omului, libertatea mass-media, crearea unui climat investiţional benefic, reducerea corupţiei, să nu trezească îndoieli nici la Chişinău, nici la Bruxelles. „

Dar când e vorba de integrarea în Rusia, e grabă, paşii sunt făcuţi cu siguranţă şi fără ezitare:

In fiecare an, trecem la o treapta noua a integrarii si a parteneriatului strategic intre statele noastre, in conformitate cu intelegerile la care am ajuns la Minsk, apoi la Dusanbe, a relevat presedintele.

Am văzut comentarii de genul Voronin vinde moldova, şi nu am văzut asta la revizioniştii fascişti români, pentru că de vreo doi ani revizioniştii români au problemele lor, cu gaze cu crize guvernamentale, cu scandaluri nesfârşite, nu le-am văzut scrise de moldoveni. Ei bine ei se înşeală, Voronin nu va vinde niciodată Moldova, nu ştie să vândă, o va da degeaba,şi pentru asta va primi mult nica. Privind pozele cu Putin Voronin, nu pot să nu mă amuz când văd privirea lui Putin, parcă şi a ud cum gândeşte: „Iar a venit Mudjicul.”

Fericit după întâlnirea cu cei de la LUK, Voronin pare să uite un lucru:

LUK avem şi noi în Romania. Iar dacă interesul stategic al Rusiei o va cere, Rusia va vinde scump Moldova cu tot cu Voronin, că doar tot a luat-0 pe degeaba nu?

Două Roze :)

Posted in Uncategorized on Ianuarie 21, 2008 by casargoz

HTudor Rose from Wikipediaeraldica Dinastiei Tudorilor sus , jos simbolul casei Oda Nobunaga.

z

z

z

z

Oda Nobunaga Crest

z

z

z

z

z