Crăiasa Zăpezii – Povestea a Doua.

Povestea a doua. Un băieţel şi o fetiţă.

de Hans Christian Andersen
Drepturile de traducere rezervate🙂

http://www.craiasazapezii.blogspot.com/

Într-un oraş mare, cu atăt de multe case, şi aşa de multă lume, de nu mai mai era pic de loc pentru cineva să aibă o mică grădină; şi unde datorită acestui fapt multe persoane erau obligate să se mulţumească cu florile pe care le aveau în ghivece. Acolo trăiau doi copii care aveau o grădină doar ceva mai mare decât un ghiveci. Ei nu erau frate şi soră, dar ţineau unul la altul ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau vis a vis, în două garsoniere micuţe mansardate pe un vechi acoperiş, şi acolo unde acoperişul unei mansarde se întâlnea cu acoperişul celeilalte, un burlan de scurgere era instlat la îmbinare, fiecare cameră avea o mică fereastra, şi oricine putea păşi peste burlan pentru a trece de la o fereastra la alta. TrandafirPărinţii copiilor aveau două cutii mari de lemn, în care plantaseră legume pentru bucătărie, iar pe margini nişte trandafiri, câte un trandafir splendid creştea din fiecare cutie. S-au gândit ei să pună cutiile de-a lungul burlanului, foarte aproape de ferestre. în aşa fel încăt păreau două ziduri din flori.
Mlădiţele de mazăre atârnau pe lângă cutii, iar tufele de trandafiri îşi itindeau ramurile în sus, mănuchiurile de rămurele înconjurănd ferestrele, şi apoi în arcuindu-se una către cealaltă, asemeni unui arc de triumf din frunze şi flori. Cele două cutii de lemnerau foarte înalte, iar copiii ştiau că nu trebuie se tărască peste ele, aşa că de multe ori obţineau permisiunea să iasă fiecare pe fereastră,şi să şeadă în genunchi printre trandafiri, unde se jucau încântător. Numai iarna punea capăt acestei plăceri. Ferestrele îngheţau de ger adesea, dar copii încălzeau la cuptor un bănuţ de cupru, şi puneau moneda fierbinte pe geam, obţinănd astfel un vizor, chiar rotund, şi fiecare privea pe furiş, cu o privire prietenească. Erau un băieţel şi o fetiţă cei care se uitau. Numele lui era Kay, iar al ei Gerda. Vara, dintr-o săritură, puteau ajunge unul la celălalt; dar iarna erau obligaţi în primul rând să coboare scările lungi, şi apoi să urce iarăsi scările lungi, iar afară era chiar o furtună de zăpadă.
„Sunt albinele albe care roiesc”, a spus bunica lui Kay , privind fulgii de nea.

„Albinele albe îşi aleg o regină?” a întrbat-o băieţelul pe bătrâna sa bunică; pentru că ştia că albinuţele de miere întotdeauna au o regină.

„Da”, a spus bunica, „ea zboară acolo unde roiul e agăţat în cel mai gros nor. Ea e cea mai mare dintre toate, dar ea nu poate sta liniştită pe pământ, se întoarce mereu în norii negri, în multe nopţi de iarnă, ea zboară pe străzile oraşelor, şi priveşte prin ferestre, care îngheaţă extrordinar în aşa fel încăt arată ca florile”.

„Daa, Am văzut.” au spus ambii copii, şi amândoi ştiau că este adevărat.

„Poate Crăiasa Zăpezii să intre pe fereastră?” a întrebat fetiţa.

„Numai să vină!” zise băieţelul.”O să o pun pe sobă, şi o să se topească.”

Bunica l-a atins uşor pe cap, şi i-a spus alte poveşti.

Flori De gheataSpre seară, când micul Kay era acasă, pe jumătate dezbrăcat, s-a urcat pe un scaul lângă fereastră şi a privit prin micuţa gaură făcută de monedă. Câţiva fulgi de nea cădeau, dar unul cel mai mare dintre toţi, a rămas întins lângă ghiveciul unei flori. Fulgul de nea creştea mare, din ce în ce mai mare, într-un final era c o tânără domniţă, îmbrăcată cu un voal alb din cel mai fin, realizat din milioane de fulgi precum stelele. Era atât de frumoasă şi de delicată, dar era de gheaţă, strălucitoare şi scânteietoare, şi totuşi vie, cu ochi de piatră, ca două stele, cu o privire pierdută şi lipsită de viaţă. Ea aluncecă spre fereastră şi ciocăni cu mâna. Băieţelul s-a înspăimântat, şi a sărit de pe scaun, i s-a părut, că în acel moment, că o pasăre mare trecuse prin dreptul ferestrei.

A doua zi a fost ger, dar după asta, primăvara a început să vină, soarele strălucea, au apărut ghioceii, iar rândunicile au început să-şi construiască cuiburi, ferestrele au fost deschise, şi micii copii stăteau iar în grădina lor sus de tot pe marginile înalte ale acoperişului caselor.

În acea vară trandafirii au înflorit neasemuit de frumos. Fetiţa a învăţat un cântecel, care spunea ceva şi despre trandafiri, şi când îl cânta se gândea la florile sale, cânta versurile pentru băieţel, care apoi cânta împreună cu ea:

„Delicat şi frumos trandafiri înfloresc,
De îngeri apar şi pe copii însoţesc.”

Şi copii se ţineau apoi de mâini, sărutau trandafirii, se uitau la cerul albastru şi cristalin, şi vorbeau ca şi cum chiar vedeau îngeri acolo.

Neuitatele zile frumoase de vară! Ce încântare să fi la înălţimea cerului, printre trandafiri proaspeţi, de păreau a înflori la nesfârşit.
Kay şi Gerda se uitau la o carte cu poze plină de fiare şi păsări, iar când ceasul din turn a bătut de ora cinci, atunci Kay a spus:

„Ah! Simt o durere pătrunzătoare la inimă, şi parcă ceva mi-a intrat în ochi!”

Fetiţa şi-a pus mâinile pe gâtul lui. El a clipit, dar nu era nimic de văzut.

„Cred că a ieşit acum.” Spuse ea. Dar nu era de loc aşa. Era doar una din acele milioane bucăţele de aşchii de la oglinda magică care intrase în ochiul lui Kay, şi bietul de el se alese cu o bucată drept în inimă.

În curând inima va deveni de gheaţă. Nu va mai simţi nimic, dar aşchia va fi acolo.

„De ce plângi” întrebă fetiţa.

„Eşti aşa de urâtă! Eu n-am nimic. A!” mai zise el încă o dată,”Şi trandafiru ăsta obosit! Şi uite şi ofilitura asta! La urma urmei toţi sunt urâţi, la fel de urâţi precum sărăcia de cutie în care’s plantaţi” Şi a dat cutiei un şut sănătos cu piciorul, apoi a smuls trandafirii.
„Dar, de ce?” a început să plângă fetiţa; iar el când a văzut că se teme, a smuls încă un trandafir, s-a repezit la geam, îndepărtându-se de drăguţa Gerda. La urma urmei, cănd ea venise cu cartea ilustrată,el întrebase; „Ce fiare greţose, ai tu acolo?” Şi când bunica le spunea poveşti, întotdeauna o întrerupea; în afără de asta, dacă putea, se ducea în spatele ei, îi şterpelea ochelarii, şi maimuţărea felul ei de a vorbi, o imita în toate felurile, şi toată lumea se amuza.

Curând era capabil să imite atitudinea şi mişcarea oricui de pe stradă. Tot ce era deosebit şi neplăcut la oameni, Kay ştia să mimeze: şi de fiecare dată toţi cei din jur spuneau: „Băiatul, e tare inteligent!” Dar de fapt nu era decât ciobul din ochi, şi aşchia din inimă, care îl făceau să o necăjească chiar şi pe micuţa Gerda, care-i era devotată din tot sufletul. Jocurile lui nu mai erau ca înainte, deveniseră foarte inteligente. Apoi într-o zi de iarnă, când fugii de zăpadă pluteau prin aer,el şi-a ridicat poalele bluzei albastre, pentru a prinde zăpada care se aşternea.

„Priveşte prin fereastră Gerda!” spuse el. Şi fiecare fulg părea tot mai mare, semănănd cu o floare magnifică, sau cu o stea frumoasă, era minunat să priveşti la ei.
„Uite!, Ce inteligent” spuse Kay.”E chiar mai interesant decât florile adevărate! Sunt cât se poate de precise; nu au nici o imperfecţiune, dacă nu se topesc!”

Nu mult după asta, într-o zi Kay a venit cu nişte mănuşi mari, şi cu săniuţa în spate, ţipând drept în urechile Gerdei:

„M-au lăsat afară, să mă joc cu ceilalţi copii la piaţă!” a spus el dispărând într-o clipă.

Acolo în piaţetă, câţiva dintre cei mai îndrăzneţi copii îşi legau săniile de trăsurile care treceau, şi erau traşi pe stradă având parte de o cursă serioasă. Era aşa de periculos! Când erau în culmea distracţiei, au văzut venind sanie mare, era vopsită în alb metalizat, iar în sanie era cineva înfăşurat cu o mantie aspră de blană albă, având pe cap o căciulă din grosolană albă din blană. Sania a făcut încojurul piaţetei de două ori, iar Kay s-a legat de ea cât de repede a putut, lăsându-se condus de sania mare. Şi-au început să meargă repede, repede, tot mai repede, pe stradă, iar persoana care conducea s-a întors către Kay , invitându-l într-o manieră prietenoasă, ca şi cu s-ar fi ştiut unul cu celălalt.
De căte ori era gata să dezlege sania, persoana se înclina către el, iar Kay se aşeza cuminte; şi tot aşa au mers până cănd au ajuns în afara porţilor oraşului. Apoi ninsoarea a devenit atât de deasă, încât băieţelul nu-şi mai putea vedea măinile, dar au tot mers, până când brusc a dat drumul sforii din mănă pentru a-şi da drumul de pe săniuţă, dar fără folos, mica săniuţă mergea cu viteza vântului. A început să plângă cât de tare putea, dar nimeni nu era acolo să-l audă, zăpada se aşternea pe măsură ce săniuţa zbura, şi câteodată sălta pe măsură ce treceau peste culmi şi văi. Înspăimântat, a încercat să spună Tatăl Nostru, dar tot ceea ce putea face, era să-şi aducă aminte tabla înmulţirii.

Fulgii de zăpadă erau din ce în ce mai mari, până când au început să se asemene cu nişte păsări mari şi albe. Deodată însă, au început să zboare într-o parte, iar sania s-a oprit, iar persoana care conducea sania s-a ridicat.Era o domniţă, mantia şi căciula erau din zăpadă.. Era înaltă şi graţioasă, de un alb ameţitor. Era Crăiasa Zăpezii.

„Am mers repede .” Spuse ea.”E ger de crapă pietrele, vino sub blana mea de urs.”

Şi l-a aşezat pe băieţel în sanie lângă ea, l-a înfăşurat cu blana, iar el a simţit că se scufundă într-un nor de zăpadă.

„Îţi mai e frig?” a întrebat ea, pentru ca mai apoi să-l sărute pe frunte. Arshhh! era mai rece decât gheaţa, şi asimţit răceala până în adâncul inimii, care era deja apropape o chestie îngheţată, lui i se părea că o să moară, dar peste o clipă deja a început o privescă ca pe o fiinţă agreabilă, încât nu mai remarca răceala care-l înconjura.

„Sania MEA! Nu uita de sania mea!” Era primul lucru la care se gândea. Era legată de unl din puişorii albi, care zburaseră în urma sa în spatele saniei celei mari.
Crăiasa Zăpezii îl mai sărută pe Kay, încă o dată, şi atunci el uită de Gerda, bunică, şi orice altceva lăsase acasă.
„De acum încolo nu mai pupi sărutări!”, spuse ea „Altfel chestia asta cu sărutul, o să te omoare!”
Kay se uita la ea. Era extrem de frumoasă, o emoţie mai inteligentă sau mai drăguţă nu putea exprima, nu mai părea de gheaţă ca înainte, când a văzut-o la fereastră şi e a btut în geam, în ochii săi era perfectă, nu se mai temea de ea, şi a început să-i spună ei, că el poate calcula mental, chiar cu fracţii, şi că el ştie numărulde kilometri pătraţi pe care-i are fiecare ţară, şi câţi locuitori sunt acolo, şi zămbea pe măsură ce vorbea. Şi i se părea lui că ceea ce ştie e prea puţin, şi se uita sus în nemăsuratul spaţiu gol de deasupra sa, şi ea zbura cu el, deasupra norilor negri, în timp ce crivăţul fluiera şi vâjia asemeni unui vechi cântec.
Zburau ei deasupra pădurilor şi lacurilor, peste mări şi peste ţări, şi sub ei crivăţul rece viscolea repede, lupii lătrau, zăpada scârţâia de ger, deasupra lor, croncănind, zburau stoluri mari de ciori, dar sus, mai sus era luna mare şi strălucitoare, acolo unde Kay privea cel mai des în timpul lungilor nopţi de iarnă. Iar ziua Kay o petrecea adormit la picioarele crăiesei Zăpezii.

59 Răspunsuri to “Crăiasa Zăpezii – Povestea a Doua.”

  1. Multumesc mult, pentru semn, sper sa-l merit.

  2. ce frumoşi sunt trandafiri
    păcat că cad paradă ofilirii.
    traiul nostru e mai bun,
    că înflorim şi de crăciun.

    parcă aşa era… dacă nu mă lasă memoria.

  3. Nu sunt un profesionist, e prima mea traducere, dar era asa:
    „The rose in the valley is blooming so sweet,
    And angels descend there the children to greet.”
    Multam fain pentru descurajare🙂

  4. nu de tarducerea ta m-am legat, ci de memoria mea😀

    aveam „crăiasa zăpezii” în trei cărţi… am citit-o, am iubit-o mult, cu toate că avea inima de gheaţă.

    povestea mea preferată din copllărie.

  5. O poveste frumoasa. Bine ca n-a citit-o madam Gore. Andersen e politicalz incorect in yiua de azi.
    Povestea copilariei mele, si acum tin minte poza cu oglinda🙂

  6. asdasdasdasdasdas

  7. vreau sa ma joc craiasa zapezii
    si nu ma inervati ca de nu va dau in judecata:))
    si va omor

  8. e bn k ati pus povestea!!dar scrieti si rezumatul!

    Pentru tine pe scurt:
    a fost odata caniciodata un diavol care a inventat multimedia, si oamenii au inceput sa nu mai citeasca carti, si sa vada totul deformat si stramb.
    Un baietel si o fetita furati de mirajul comunicarii s-au ratacit in aceasta lume. Baietelul fost furat de lumea rece a stiintei si a programarii. fetita a plecat sa-l caute si s-a ratacit in lumea presei, televeziune, presa scrisa internet etc.
    Daca nu ma crezi citeste cu atentie toata povestea, vei vedea ca acesta este adevarul🙂

  9. =:)
    :(|)
    (*)
    (%)

    cnxdjdkcjf

  10. Alexandra m-a convins sa ma opresc cu tradusul, e pointles, n-am nici talentul si nici cheful sa-mi corectez greselile de ortografie.
    A fost un exercitiu inutil si fara rost recunosc.

  11. eu sunt soooper ca craiasa

  12. mia placut foarte mult

  13. Foarte Frumos

  14. buna dar ……………..

  15. mie nu mi se pare sa fie de groaza

  16. Nu ai citit: Pantofiorii rosii

  17. da nu-i nici un dialog

  18. frumos dar dc nu aiti pus linii de dialog unde este un dialog..:P

    facetil la loc cu ce vam zis dak vretzi…😀😕😀😀

  19. frumos dar cred ca s-a gresit ca trebuia linie de dialog si nu a pus dar e frumoasa povestea

  20. EMMA EDISON Says:

    NU MIA PLACUT DELOC E TARE NASPA

    • sa nu-ti placa, dar povestea are istorie in toata lumea… tineretul de azi… nimic nu mai e cum a fost… trist, dar adevarat… astept sa vad ce-o sa zici de Eliade – daca stii cine este, desigur😛

  21. HA-HA-HA-HA CE PROSTIE DE POVESTE SI APROPO UNDE ESTE DG.

    • dragul meu ALA DIN AMERICA, cred ca acolo unde stai tu oamenii sufera de o incultura drastica. lasa-ne, lasa-ne, ca ne-ai omorat… hai, bye-bye, se da stingere la creier, bietul de tine

  22. SUT DEACORD CU ALA IN PRIVINTA DG. VA PUP SI PA PA.

  23. mmmmmmmmmmmmmm…………………… frumos

  24. mmmmmmmmmmmm……….O poveste foarte frumoasa

  25. ÎMI PLACE MULT POVESTEA DEOARECE SE VORBEŞTE DESPRE CRĂIASA ZĂPEYII ŞI E FOARTE FRUMOASĂ

  26. ami place povestire :p

  27. madea cam lunga a naibii povestire :p

  28. imi place poveste s la fel ii place s lui fratele meu de 4 ani care e cam obraznik e super tareeeeee imi place

  29. salu uras basescu

  30. nu o sa inteelgi acum dar iti raspund atat:
    me2!
    peste ani vei intelege.
    Multumesc mult pentru efortul pe care il faci sa citesti. Nu neaparat povestea craiasa zapezii. Orice! Orice citesti, te va face sa intelegi. Iar intr-o zi vei conduce….

  31. MANOLACHEGABRIELA38 E ID MEU

  32. O STITI PE HANNAH MONTANA EU PE MILE Y CYRUS

  33. lasatima ca e frumoasa povestea si eu sunt puya

  34. numi place de maimuta

  35. frumoasa povestea dar gerda a ramas singura!!!!!!!!!!!parca erau cei mai buni prieteni!! un final care nu l poti gandi!@@

  36. doresc altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: