Mare

Hell Raiser

Nicolas Cage s-a hotarat să toarne partea a doua din Ghost Rider in Romania. Subgiectul este simplu. Este vorba despre un tractorist care traia intr-o tara frumosa, in care motorina era ieftină sau scumpa, nu are importanta. Intr+o bună yi tractoristul se hotărăşte să purifice prin foc totul, aşa că se apucă de dat foc cu tractorul.

Avem o tara frumosa deci sa-i dam foc.

Locuiitorii aclei ţări au fost salvaţi de vânt, Dacă vântul bătea invers, finalul ar fi fost tipic hollywoodian. Supravieţuia doar Tractoristul.

O miriste in Flacari

Cadou American

In Cismigiu azi au cântat americanii.

Concert Ziua Americii Cismigiu

Star Dric

Povestire SF.

Personaje: Ciordi, Jena, Dăten, Capitanul Retard, Rromulan Bulan, Deaia Tiriplici, Piticul Utecil, Tilică Frînarul, Florea Cioacă zis Fleoacă, Ciumete Ciuciunghez, Guşterul Habarnist.

Actul I Scena I

Ciordi: Sal all!

Dăten: Dăten!

Fleoacă: Ce o mai fledureşti bre?

Fauna Parcului

Alba ca Zăpada şi cei Şapte pitici

Alba ca Zăpada

Alba ca zăpada a fost prinsă în parc, de cei 7 pitici,care au început să caute prin acte. Oare ce căuta Albă ca zăpada prin Herăstrău cu scuterul?

Performanta infinita

Mai nou ma rebranduiesc, am si indicator de performanta.O fractie intre obiective realizate şi planificate.

Dar ce puii mei se intampla daca nu planific nici un indicator de performanta? Dacă-ţi planifici de la început performanţa zero.
Pai simplu:

desigur poate să vină directorul de calitate şi să spună ca dacă indicele realizat este tot zero, la 0/0 rezultatul nu mai este infinit.

Fals, performanta mea va fi infinita mereu deoarece viteza cu care tinde către 0 este mai mică decât viteza cu care tinde către zero .

Şi uite aşa realizez că tot ceea ce am învăţat o viaţă, nu valorează nimic, pentru că toată teoria este despre ce se întâmplă cănd chestia aia tinde la zero, dar ce puii mei se întâmplă când este zero absolut, zero curat fără virgulă, fără punct fără nimic?
Cât puii mei e indicele de performanţă când nu fac nimic? Dacă ar fi să judecăm simplist, este infinit, dar căt este infinitul? Şi aici vor veni informaticienii şi matematicienii numerelor mari ca să-mi aducă ceva finit, după care vor zice că nu poate exista zero perfect, să mori tu?
Câtă zbatere, cănd eşti cel mai performant om de pe planetă, apoi vor venii biologii şi fizicienii şi vor zice că performanţa infinită nu poate exista, pentru că s-ar prâbuşi universul dând naştere unui alt BANG. Atunci dacă performanţa este finită, lucrurile devin mai simple: ZERO absolut nu există. deci chiar dacă eu nu voi face nimic, din punct de vedere matematic ar fi ca şi cum aş face ceva infinitezimal, cât să tind către infinit.
Deja sunt fericit, orice aş face voi obţine performanţă, o pot face la modul greu, prin realizari , sau o pot face la modul profesonist utiliyand o planificare buna , }n ambele cazuri performanţa mea va fi

Sclavul bun e rău stăpân

Spune un dicton latin datat din vremea lui Caligula, cel care mai mult decat un sclav supus lui Tiberiu.
Acum la 2000 de ani dupa lucrurile sunt la fel, de exemplu Voronin sclavul supus al lui Putin este un rau conducator al Moldovei. Sclavii buni nu sunt şi buni stăpâni. Motive? Găsim mii. După ce trăieşti o viaţă ca sclav ziua în care devii Pontifex Maxius, nu e una de bun augur pentru restul societăţii. Odată ajuns autocrat, sclavul, nu poate uita de unde a pornit, motiv pentru care îşi păstrează un anumit vocabular.
Nu vă gândiţi neapărat la un sclav ca la un individ din coada societăţii, un sclav poate avea o cultură şi o educaţie pe care nu o au uneori mulţi oameni liberi de astăzi, singura chestiune care defineşte un sclav este aceea că are un stăpân, care nu are neapărat orice drepturi asupra sclavului, pentru că există legi împotriva relelor tratamente aplicate sclavilor din vremea romanilor cel puţin, dacă nu chiar din vremea grecilor. Din păcate sclavul bun, nu are iniţiativă, poate fi creativ, poate fi cult, dar în ceea ce priveşte managementul este ultimul dobitoc, pentru că toată viaţa a ascultat fără să disemineze, ajuns la momentul libertăţii şi al puterii, devine un dobitoc perfect, un imbecil ghidat doar de nevoile primare personale, cu pretenţia care lui i se pare total justificată ca toţi cei din jurul său să fie sclavi buni şi ascultători. Ajuns stăpân sclavul este total dezorientat, nu mai e nimeni care să-i spună ce are de făcut, şi atunci începe să o ia razna. Aş mai putea să mai aberez, dar de fapt sclavii buni ajunşi stăpâni mă irită şi dezgustă, aşa ca până la momentul X voi fi un devotat sclav rău şi neascultător.

„Dispare omul, dispare şi problema”

„Dispare omul, dispare şi problema”

Iosif Vissarionovich Dzhugashvili

În compania fericită nu sunt probleme, sau dacă acestea apar, dispar una câte una. În compania fericită, deşi nu sunt probleme, se întâmplă lucruri paranormale, oamenii dispar. Motoul companiei este: Cea mai importantă resursă sunt oamenii. Oamenii nu sunt de fapt oameni, sunt mendeişi, ai fost vreodată prieten cun un mendeis? Seamănă cu pliznoţii, un pic mai timizi poate, dar au avantajul că se pot contabiliza. De câteva zile îmi doresc să mă fi împrietenit cu nişte mendeişi constructori, din păcate nu am găsit decât nişte boa constructori care mă storc de ultimul ban. Dar să fi prieten cu un mendeis e bine, mult mai bine decât cu un zilier, zilierii au nume, mendeşii nu, nu au nici măcar personalitate, şi au marea calitate că se vând singuri. Uneori mă întreb dacă mendeişii sunt oameni, eu cred că nu, oamenii dispar odată cu problemele, mendeişii nu, zilele trecute am executat câţiva mendeişi, şi am dormit foarte bine după aia, poate că dacă erau oameni visam urât. Revenind să povestesc despre compania fericită, compania fără probleme, realizez că nu are nici un om angajat, ci doar o stivă uriaşă de mendeişi, care sunt atăt de năuci că nu respectă nici o regulă, fiecare e în legea lui, uni merg pe varianta first in first out, FIFO după cum o numesc maneliştii care cântă la pian, alţii îi zic pe nume LIFO, adică last in first out, dar numai amatorii care cântă la ţambal prin internet cafe-uri, îşi mai aduc aminte de bătrânul nume. În compania fericită eşti precum Andreea Marin la safari, goneşti prin savană şi execuţi mendeişi, dacă eşti ghinionist mai te execută şi pe tine un customăr, customării sunt extrem de periculoşi pentru că vânează mendeişi ieftini şi fără număr, no să-mi dau niciodată seama cum ştiu customării care-s mendeişii eftini, mai ales când îi colecteză la grămadă.  Din motive ecologice în compania fericită, mendeişii sunt crescuţi în captivitate, şi vă jur că-s cel mai uşor de prins mendeişi, din păcate fiind în captivitate sunt mai grăsuţi decât mendeişii din sălbăticie, da-s de firmă zău, numai fraieri de customări, aleargă după jigăriţii din sălbăticie, cică au gust mai bun. Mă rog, mă gândesc laAndreea Marin şi divaghez prea mult. Ideea e că în compania fericită a apărut o problemă, oamenii cea mai importantă resursă s-au cam rărit, şi au cam rămas mendeişii de izbelişte, cineva din management s-a gândit că dacă elimină toţi oamenii, atunci nu numai că vor dispărea problemele, dar nici nu vor mai apărea vreodată altele noi. Şi uite aşa în compania fericită a rămas o poală de mendeişi grăsuţi, şi nici o problemă, dar după o vreme mendeişii s-au plictisit şi au început să caute probleme pe la alte companii fericite. Şi se simţea un val de tristeţe prin compania fericită, iar apoi managerul genial s-a gândit la o soluţie, şi managerul managerului s-a gândit la o soluţie, poi au cugetat şi au zis:

„Dacă ai prea multe probleme, dispar prea mulţi oameni!”

„Aşa e” a zis serviciul administrativ în cor, aceştia nefiind nici oameni nici mendeişi ci doar nişte bieţi pliznoţi.

„Ca să nu mai dispară oamenii, trebuie să mai rărim problemele” i-a zis managerul mare managerului mic.

Managerul mic, şi-a însuşit repede, revelaţia, şi marele secret al managementului demn de teoria conspiraţiei.

Dept rezultat în compania fericită managerii au probleme, iar cand sunt prea frustraţi au nişte pliznoţi de executat. Mie încă mi-e frică să mă văd cu oamenii, nu de alta dar mai am nişte mendeişi de excutat:)