Millenium Building – După Incendiu

După ce iniţial s-a spus că structura de rezistenţă nu este afectată, pentru prima dată se vorbeşte de daună totală.

Sursa Cotidianul

În imagini se vede cum jetul pompierilor a spălat stratul de protecţie a structurii de rezistență. La o primă vedere a unui nespecialist vedem că rezistenţa la foc a metalului neprotejat este de 11-14 minune. Mai aflăm că acest gen de structuri sunt interzise în Austria. (se poate să mă înşel e vorba doar de frunzărirea netului o jumătate de zi. Mai aflăm că pentru a constata dacă o structură este sau nu afectată trebuie măsurate deformările, iar dacă aceste se încadrează în anumite limite. Dar părerea mea este că focul de 3 ore şi jetul de apă al pompierilor a supus oţelul la nişte tratamente termice pentru care nu a fost proiectat, iar fierul acum a fost un pic decălit. Dar o sa mai citesc ceva pe aici:
Universitatea din Mancester

‘The Reinstatement of Fire Damaged Steel and Iron Framed Structures
Manualul pentru pitici ne spune ca nu se poate spune asa usor ca structura nu a fost afectata, deoarece daca incarcarea nu a fost la limita nominala din proiectare, otelul nu se deformeaza, si pentru a stabili clar acest lucru se cere putina expertiza, si anume se masoara duriatea grinzii, iar daca acesta este peste 10% din limita minima se accepta grinda ca fiind buna. Desigur ca propietarul poate opta si pentru varianta 2 si anume sa incarce grinda 10% din valoarea nominala. Se prea poate sa ma insel. Cert e un singur lucru, dupa o vizită la faţa locului, nu vii şi spui pur şi simplu că structura de rezistenţă nu e afectată, ci investighezi. Pagina 35 capitol 17.


http://www.google.com/url?sa=t&source=web&ct=res&cd=3&url=http%3A%2F%2Fdan.ct.upt.ro%2Ffire%2FExemple.doc

In altă ordine de idei, ceea ce nu inteleg este cine draq aproba planurile de zbor la baietii astia cu elicoptere, si cine le da voie sa zboare pe la 25 de metri intr-un Bucuresti plin de fire aruncate printre blocuri si peste strazi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: