Un nou partid pe scena politică

Mă gândesc să înfiinţez un nou partid politic, se va chema Partidul Unic Liberal Atractiv. Unicul punct din programul Partidului Unic Liberal Atractiv va fi sa intre in parlament. Iar opziţia va avea grijă ca partidul să nu se rupă, pentru ca dacă un partid ca Partidul Unic Liberal Atractiv s-ar rupe, politicienii nu ar mai avea obiect de activitate. Partidul Unic Liberal Atractiv este un partid de nişă, şi va intra tare în această nişă. Am convingerea că în afară de programul alcătuit din UNU puncte, toţi bărbaţii se vor înscrie în partid fie şi numai pentru faptul de a avea bucuria ca Partidul Unic Liberal Atractiv să gândească pentru ei. Am de asemeni convingerea că acest partid va avea succes şi în rândul populaţiei feminine pentru că apriori femeile iubesc Partidul Unic Liberal Atractiv, poate e numai o senzatie dar eu cred asta cu tărie. Apoi cei care vor vota cu acest partid sunt convins că vor primi după alegeri Partidul Unic Liberal Atractiv cu braţele deschise. Toată lumea va fi mulţumită că a ales  Partidul Unic Liberal Atractiv şi a primit Partidul Unic Liberal Atractiv. Partidul Unic Liberal Atractiv nu poate fi atacat de opoziţie, pentru că orice politician este un fel de Partid Unic Liberal Atractiv fără program. Deci dragi contetăţeni avem nevoie de membri care să ţină Partid Unic Liberal Atractiv, să facă Partidul Unic Liberal Atractiv mare, sa aducă Partidul Unic Liberal Atractiv la cota maximă, pentru bunăstarea şi fericirea tuturor. Priviţi în jur şi ve-ţi realiza că nu e o altă alternativă decât Partidul Unic Liberal Atractivt, poate ca Partidul Unic Liberal Atractiv nu ştie carte nu citeşte constituţia, dar Partidul Unic Liberal Atractiv poate să aducă schibarea de care societatea are nevoie.

Nu uita  Partidul Unic Liberal Atractiv, este total compatibil cu platformele PSD, PNL, PDL, PRM, UDMR, programul si strategia Partidului Unic Liberal Atractiv sunt nu numai compatibile dar permit o mai mare compatibilitate cu cetăţeanul de rând, cetăţean care va aprecia instant jetul auriu de bunăstare pe care numai Partidul Unic Liberal Atractiv il poate distribui în funcţie de ţinta propusă. Dar cel mai important lucru este că până acum toate partidele politice au folosit Partidul Unic Liberal Atractiv ca idee centrală a respectului pentru cetăţean. Votând direct Partidul Unic Liberal Atractiv, nu vei mai avea nevoie de intermediari, vei avea Buget Partidul Unic Liberal Atractiv, finanţe Partidul Unic Liberal Atractiv, sevicii medicale Partidul Unic Liberal Atractiv, tot ce va fi în administraţie va fi marcă înregistrată Partidul Unic Liberal Atractiv.

Implică-te acum şi tu poţi deveni  Politician Unic Liberal şi Atractiv, unii au reuşit de ce nu şi tu!

2 Răspunsuri to “Un nou partid pe scena politică”

  1. Stii, problema o sa fie cu abrevierea. Sunt curios cine a mai observat.

    Dar nu fi totusi asa de simplist. Este necesar putin rafinament.

  2. Ma gandeam si la Partidul Inovativilor Zburdalnici si Destepti:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: