Crăiasa Zăpezii – Povestea a Şaptea.

A Şaptea Poveste.Ce s-a întâmplat în palatul Crăiesei Zăpezii, şi ce s-a mai întâmplat după.

de Hans Christian Andersen
Drepturile de traducere rezervate🙂

http://www.craiasazapezii.blogspot.com/

Zidurile palatului erau din viscol, iar ferestrele şi uşile din crivăţ. Erau mai mult de o suta de încăperi, după cum se mişca vântul. Cea mai mare era lungă de câţiva kilometri, toate erau luminate de puternica Auroră Boreală, şi sălile erau aşa de mari, goale, reci ca gheaţa, şi atât de splendide! Veselia nu a domnit niciodată aici, niciodată nu a avut loc măcar vreun bal al ursuleţilor, cu furtună în locul muzicii, unde urşii polari să vină cu picioaarele lor întoarse şi să danseze. Nici măcar un cei al tinerelor vulpiţe, uriaş, rece şi goale erau încăperile Crăiesei Zăpezii. Luminile Nordului străluceau cu aşa precizie că oricine putea spune cănd atingeau strălucirea maximă sau minimă. În mijlocul, sălii goale fără sfârşit, era un lac îngheţat, fisurat în mii de piese, dar fiecare piesă era asemănătoare cu celălalte, încât ăreau a fi munca unui artificier măiastru. În mijlocul acestui lac stătea Crăisa Zăpezii, când venea acasă, şi spunea ea că se aşează pe Oglinda Înţelegerii, şi că acesta era singurullucru bun în întreaga lume.

Micul Kay devenise albastru, si chiar apropape negru din cauza frigului, nu nu observa, sărutul crăiesei îi luase orice urmă de senzaţe de frig din corp, iar inima sa era o bucată de gheaţă. El trăgea nişte aşchii plate de gheaţă, pe care le aşeza în toate modurile posibile, pentru că vroia să facă ceva, întocmai cum copii se joacă cu bucăţile de lemn pentru a face figuri geometrice, un puzzle chinezesc. Kay făcea tot soiul de figuri, unele foarte complicate, pentru că era un puzzle al înţelegerii lucrurilor. În ochii săi figurile erau extrem de frumoase, şi de cea mai mare importanţă, asta mai ales din cauza ciobului din ochi.

El reprezenta din figuri tot felul de cuvinte, dar nu putea să-şi imagineze cum să reprezinte cuvântul pe care dorea el, acel cuvânt era „eternitate”; iar Crăiasa Zăpezii spuse, dacă descoperi acea figură, vei fi propiul tău stăpân, şi o să-ţi fac cadou întregul cuvânt şi o pereche de patine.
„O să mă duc în ţările calde”, spuse Crăiasa Zăpezii. „O să mă duc să mă uit în craterele vulcanilor” spuse ea vorbin de Etna şi Vezuviu. „O să le îmbrac în mantii albe, pentru că aşa trebuie să fie, mai ales, că este bine prentru portocale şi struguri.” Şi zbură Crăiasa departe, iar Kay rămase rămase singur în sala goală de gheaţă lunga de kilometri, şi privea blocurile de gheaţă, şi se gândea se tot gândea până de aproape că i se spărgea capul. Stătea aşa tâmp şi nemişcat, încât puteai crede că a murit îngheţat.

Deodată micuţa Gerda păşi prin marea poartă în palat. Uşa era formată din crivăţ, dar Gerda repetă rugăciunea de seară, iar vântul se aşternu ca şi cum ar fi dormit, şi mica fetiţă intră în sălile uriaşe, goale şi reci. Acolo era ţinut Kaz: ea îl recunoscuse, alergă să-l îmbrăţişeze, plânse, îl îmbrăţişă ferm pentru o vreme, „Kay, dragul meu Kay! te-am găsit în sfârşit?”
Dar el stătea nemişcat, tâmp şi rece. Atunci mica Gerda vărsă lacrimi fierbinţi, iar acestea căzură pe pieptul lui şi ajunseră la inimă, dezgheţară bucata de gheaţă, di dizolvarară aşchiile din oglindă, el se uită la ea şi cântă melodia:

“Delicat şi frumos trandafiri înfloresc,
De îngeri apar şi pe copii însoţesc.”
Aici Kay izbucni în lacrimi, şi plânse atât de mult că ciobul îi ieşi din ochi, şi o recunoscu pe Gerda, şi exclamă,”Gerda, draga mea Gerda! Unde ai fost atâta vreme? Şi unde am fost eu?” spuse el.”Că gol şi ce frig!” Şi o strănse ferm pe Gerda, care râdea şi lăcrima de bucurie. Era atât de frumos, că dasau chiar şi blocurile de gheaţă de bucurie, şi când au obosit şi s-au aşezat jos, ei formară exact literele pe care Crăiasa îi spusese să le găsească; aşa că acum era propiul său stăpân, şi avea să aibă cuvântul şi o pereche de patine conform înţelegerii.

Gerda îl sărută pe obraji, iar aceştia chiar se îmbujorară, îl sărută pe ochi, iar aceştia scântiară pecum ochii Gerdei, îi sărută picioarele şi mâinile, iar el deveni din nou normal şi fericit. Crăiasa Zăpezii putea să vină oricănd dorea, pentru că pe podea se găsea cuvântul libertăţii, cuvăntul dorit de Crăiasă, scris cu splendide litere strălucitoare de gheaţă.

Ţinându-se de mână, rătăciră prin sălile uriaşe, vorbind de bunica lor, şi de trandafirii de pe acoperiş, şi pe unde ajungeau, vântul se îmblânzea, şi soarele strălucea puternic. Iar când ajunseră la tufa de coacăze roşii, îl găsiră pe ren aşteptând ca ei să vină. Mai venise cu un ren tânăr cu ugerele piline de lapte, care îi hrăni pe micuţi, şi îi sărută.

Apoi îi duseră pe Kay şi Gerda, mai întâi la femia finlandeză, unde se încălziră într-o cameră călduroasă, şi învăţarp ce trebuie să facă pentru a ajunge acasă, apoi ei se duseră la femeia din Laponia, care le dărui haine noi şi le repară săniuţele.

Renul şi cu prietenul său renul cel tânăr merseră alături de ei, pănă la frontierele ţării. Acolo văzură din nou vegetaţie, acolo trebuiră să se despată de reni şi de femeia din laponia.”La revedere! La revedere!” a fost tot ce şi’au spus. Şi începeau să apară primele fire verzi, iar păsărelele începură să cânte, iar din pădure a apărut, călărind un armăsar mândru, pe care Gerda îl ştia (pentru că fusese la trăsura de aur), o tânără domniţă, cu o pălărie roşu aprins şi înarmată cu pistoale. Era ştrengăriţa neprihănită, care se săturase de casă, şi era hotărâtă să călătorescă în nordul îndepărtat, şi după aia în altă direcţie dacă nu-i plăcea. O recunoscu pe Gerda imediat, şi Gerda de asemeni. S-au revăzut bucuroase.

„Eşti un camard bun pentru hoinăreală”, îi spuse lui Kay, „Mi-ar place să ştiu dacă meriţi ca cineva să mergă până la capătul lumii să te salveze!”
Dar Gerda o atinse pe obraji şi o întrebă de Prinţ şi Prinţesă.
„Au plecat în străinătate” spuse ea.

„Dar Corbul?” întrebă Gerda

„O! Corbul a murit,” răspunse ea. „Drăguţa lui e acum văduvă, şi poartă o bentiţă negră înfăşurată pe picior, se văicăreşte amarnic, dar aste este! Acum povesteşte-mi ce ai mai făcut şi cum te’ai descurcat să-l găseşti.”

Şi Gerda şi Kay îşi spuseră poveste.

„Tra, lala, nani, se sfârşeşte bini!” spuse ştrengăriţa, şi îi luă de mână pe amândoi de mâini şi le promise că de va trece vreodată prin oraşul lor, va veni să-i viziteze, şi apoi porni la drum.

Kay şi Gerda se luară de mâini, era o frumoasă vreme de primăvară, cu o bogăâie de flori şi verdeaţă. În zare răsereau clopotniţele, iar copii recunoscură turnurile înalte, şi oraşul mare, era locul unde crescuseră. Intrară şi se repeziră în camera bunicii, unde totul era la fel ca atunci când plecaseră. Ceasul făcea „Tic, Tac” iar arătătoarele se mişcau rotund, dar când intrară au realiat cât crescuseră. Trandafirii de pe scăriţe atârnau înfloritor la ferestrele deschise, acolo zăceau scăunelele lor de copii, şi Kay şi Gerda se aşezară ţinându-se de mâini, amândoi uitaseră frumuseţea rece a Crăiesei Zăpezii, totul părea un vis. Bunica stătea în razele soarelui, şi citea tare din Biblie:

„Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18,3)

Iar Kay şi Gerda se priviră în ochi, şi dintr-odată înţeleseseră vechiul cântecel:

“Delicat şi frumos trandafiri înfloresc,
De îngeri apar şi pe copii însoţesc.”

Acolo stăteau doi adulţi, adulţi şi totuşi copii, cel puţin în inimă, şi era vremea verii, în miezul bogatei veri.

11 Răspunsuri to “Crăiasa Zăpezii – Povestea a Şaptea.”

  1. misto imi place sa invat

  2. vreau dialogul dintre craiasa si baiat

  3. super ok :x:X:X:X:X:X:X:X:X:x

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: