Nişte Ţărani – Există o Esplicaţie

Bucureştiul a devenit un jeg. Cei ce vor dori să administreze oraşul vor spune că aşa a fost dintotdeauna, că de vină e odioasa moştenire. Să fiu sincer mie imagine Dâmboviţei plină de rahat bolborosind printre salciile pletoase de lângă parcul hipodromului mă face uşor melancolic. Versurile lui Eminescu au avut întodeauna sens pentru cel născut pe drumurile colbuite ale lui Tudor Vladimirescu, ale nomazilor născuţi pe câmpiile Cotocenilor, în porumbul din care bătrănii spuneau că s-a ridicat primul avion de românesc. Bucureştean fiind glodul de la Comalimentul de pe Splai mi-a rămas şi acum în minte, la fel ca bulevardul Şanţ Elizee dintre Universitate şi Romană. La fel ca spitalul Brâncovenesc şi statuia solitară a domniţei Bălaşa într-o zi de iarnă. M-am jucat de-a John Wayne în furtunile de nisip din Cartierul Uranus, un deşert creeat de excavatoare şi budozere pentru noi bucureştenii.

Am admirat tancurile care au făcut în două luni de iarnă drumul care astăzi se cheamă pompos bulevardul Timişoara. Fascinat îmi aduc aminte de panourile de tablă pe care scria:”Nu călcaţi pe iarbă. Amendă 25 de lei!”

Erau vremuri când ţăranii veneau la oraş. Erau aduşi la oraş. Aflăm acum că în aceea perioadă s-a produs ruralizarea Bucureştiului, că tăranilor de ieri le datorăm greaua moştenire de astăzi:

Industrializarea forţatã a dus mai curând la ruralizarea oraşului decât la urbanizarea satului (Gilberg, 1979). Valorile patriarhale tradiţionale dominau o mare parte a societãţii, definind rolurile de gen şi relaţiile dintre bãrbaţi şi femei. Familia ruralã patriarhalã încuraja şi alimenta idealul femeii supuse şi subordonate, femeia grijulie şi iubitoare, o femeie fãrã urmã de preocupãri personale, devotatã exclusiv soţului şi familiei. Comportamentul convenţional era obedienţa faţã de tatã şi soţ. Superioritatea şi independenţa bãrbatului erau intrinseci acestei tradiţii. Alcoolismul şi adulterul bãrbatului erau tolerate atât timp cât acesta îţi îndeplinea obligaþiile de a asigura subzistenţa familiei (Kligman, 1991). Prãbuşirea regimului Ceauşescu a permis focalizarea atenţiei cercetãtorilor asupra consecinţelor dramatice ale politicilor demografice iresponsabile ale regimului. La fel ca şi celelalte ţãri din fostul bloc comunist, România a cunoscut dupã 1989 o perioadã de profunde transformãri sociale, politice şi economice. Realizarea unui adevãrat şi autentic parteneriat între sexe rãmâne o prioritate. Deşi acest drept este asigurat prin Constituţia României, la nivelul practicilor cotidiene se înregistreazã încã largi disparitãţi faţã de normele legislative (Brucher, 1999). Mai mult chiar, tranziţia spre democraţie în România, ca de altfel şi în alte ţãri post-comuniste, a alimentat o intensificare a valorilor tradiţionale, fenomen etichetat de sociologi ca“retradiţionalizarea unor segmente ale societãţii” (Kligman, 1994). http://www.nec.ro/fundatia/nec/publications/dir_teme.pdf

Chestia asta cu ţăranii care au venit la oraş a devenit o legendă urbană consacrată, genul de studii sociologice bazate pe vizionarea filmului „Rocco şi fraţii săi „. (pentru cei ce nu mai ţin minte e vorba de o familie de ţărani din sicilia veniţi în nordul bogat ca să lucreye pentru capitaliştii care industrializau sălbatic şi având o politică demografică criminală nordul Italiei. De fapt teoria cu cu ruralizarea oraşului, demostreată că citând surse bine alese poţi demonstra orice.

Mai există şi teoria că nu avem vocaţie de orăşeni, că la noi urbanizarea s-a produs târziu, iar mentalitatea de cetăţean al unui burg ne lipseşte.

În 1291 membrii unei comunităţi rurale îşi declarau independenţa. Prin comunitate rurală înţelegând acei ţărani care s-au aciuiat pe lângă burgurile în formare, pentru a contribui la ceea ce în evul mediu jurnaliştii consemnau ca fiin industrializare forţată.

Mai există şi exeplul unui sat de 40 de familii din arabia de unde în 30 de ani s-a creeat o clasă politică şi o administraţie care avea 100.000 de funcţionari publici plătiţi.

Nu ţăranii veniţi la oraş sunt problema, ţăranii veniţi la oraş sunt o scuyă inventată de sociologi pentru politicieni.

Acum că tot miroase a locale o să susţin propunerea cu primarul născut în Bucureşti, deşi asta nu va rezolva problema. Promblema fundamentală este alta, şi anume domnia legii.  Dacă sociologii ar fi căutat prin istorie ar fi găsit exemplul Islandei care cel puţin 200 de ani a existat viabil fără o putere executivă, cum? Simplu, prin domnia legii, nu a justiţiei ci a legii, chiar dacă legea era nedreaptă ea se aplica, nedreptăţile fiind corectate în sezonul legislativ.

Aşadar rezolvarea problemei Bucureştiului ţine, de legislaţie, şi de aplicarea ei. Câtă vreme legi puse în aplicare de 9 ani sunt desfiinţate şi declarate neconstituţionale, nu vom avea nimic altceva decât scuze. Iar problema nu o reprezintă ţăranii care au venit la Bucureşti să muncească, problema, adevarata problemă a industrializării forţateo reprezintă ţăranii care intră în parlament desculţi şi pleacă îmbrăcaţi în Armani, deşi ţăran e o denumire nemeritată, câtă vreme lichelele îşi vor bate joc de lege, vom colida Bucureştiul pierduţi şi având iluzia unui oraş în care domneşte legea. Pentru cei mai destupaţi cred că e foarte clar că nu ţăranul care aruncă gunoiul într-o pungă de plastic pe geam e vinovat, vinovat este cel ce nu aplică legea pentru şi nu dă amenzi pentru asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: