Colonia Penitenciara nr. 7

Ca orice criminal, a trebuit sa platesc pentru faptele mele. Bahaus. Nici nu mai are importanta cum m-au prins, m-au prins si gata, pentru faza cu soseta, mi-au dat maximum de pedeapsa. Am iesit dupa nenumarati ani. O noua revolutie mi-a redat viatza. Avand in vedere antecedentele mele, am fost promovat, am devenit comandantul coloniei penitenciare numarul 7.In fiecare dimineata prin peisajul selenar numit zona calamitata Delta Dunarii, ma duc la locul meu de munca la penitenciar. Dincolo de gardurile de sarma ghimpata se afla libertatea, libertatea absoluta, in lagar am devenit un mic dumnezeu, nu mai am nici o frustrare, si imi dedic toata energia muncii de reeducare a celor ce au fost cazati in acest mic colt de rai. Nimic nu lipseste aici, iar statul a cheltuit fonduri imense pentru reeducarea celor oropsiti de soarta, exista chiar si o sectie pentru Hobby, la mine in lagar nimeni nu se plictiseste niciodata. Sa luam de exemplu cazul domnului Videanu, unul din cei mai apreciati detinuti in colonia penitenciara numarul 7, in fiecare zi la prima ora ma asigur ca domnul Videanu are suficiente borduri pentru ziua respectiva, chair daca pentru asta mai trebuie sa chinui din cand in cand niste fosti membri de partid PD de la fabrica de borduri, dar detinutul 1878, nu stiu de ce mi-a venit sa-i spun Videanu, ei bine 1878 are norma un kilometru de borduri pe zi, dar cum orice om mai trebuie sa se si odihneasca in fiecare week-end trebuie sa sape gauri de 3.7 metri di de 2.8 metri pentru a gasi traseele de electric si apa, ca doar asta e rolul bordurii, sa dea cota zero pentru sapaturi.

E dimineata si am nevoie sa-mi gadile un pic orgoliul, astazi o sa-l chem pe poetul meu de curte, Vadim:

„Hai Maestre! Zi-mi si tu o poezie la statie!”

Ma intrebase unul zilele trecute de ce-l mai tin in viatza pa asta, ca-i cam jigarit, si se cam chinuie. Asa Asa mi-am adus aminte de ziua cand am luat in primire colonia. M-a instruit un revolutionar batran, regula de aur este ca in colonia penitenciara numarul 7 nu trebuie sa moara nimeni, nu sunt atat de multi detinuti incat acest lucru sa fie necesar, ba mai mult, in colonia penitenciara numarul 7 detinutii au dreptul la viata vesnica, daca moae vreunul este de datoria mea sa-l readuc la viata, avem tehnologia si fondurile. Nu e usor. Dar asta e meseria mea.

Legat de acest lucru, au fost si momente grele in colonie, unii chiar au incercat sa se sinucida, ce-am mai tras in momentul in care Tariceanu si-a rupt gatul in bordurile lui Videanu, a trebuit sa fac o comanda urgenta de celule susa, echipamente de clonare, si toate draciile, de atunci am hotarat sa am cate doua exemplare din fiecare personaj mai important, asa se face acum exista fratii Basescu si fratii Tariceanu in lagar, pardon colonie.

Astazi e zi mare in colonia penitenciara, sunt alegeri uninominale, problema cu clonele e rezolvata, daca alegi un nume clona o primesti gratis, sau ma rog este aleasa gratis, problema de interpretare, ca sa inveselesc atmosfera in lotul antrenat de Mitica, joaca familia Becali, antrenor o sa fie Chiuariu.

Sa revenim insa la alegeri, in colonie sunt numai politicieni, si cum nu exista placere mai mare pentru ei decat sa fie alesi, alegerile se tin in fiecare zi la ora 10. O metoda mult mai placuta pentru ei decat clasicul apel de dimineatza. Cel mai greu a fost insa sa hotaram cine candideaza, iar pentru asta am hotarat ca in fiecare sambata sa fie votate listele pentru uninominal, asadar un sistem simplu, mai intai se aleg listele, listele le fac eu ca sa nu existe tensiuni in lagar, apoi detinutii aleg uninominal de pe listele facute de mine. Pana acum nimeni n-a protestat, desi din can in cand alesii alesilor mai patesc cate un accident, dar decand cu Tariceanu am suficient material de clonat in lagar. Asa cum spuneam am gasit pentru fiecare o indeletnicire conform cu aptitudinile si educatia fiecaruia, Orban de exemplu are facut 3 caiete de sarcini pe zi plus calcule de fezabilitate pentru atostrada Bucuresti Beijing.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: